Pentru absolvenții de liceu din Republica Moldova, statul român a pus la dispoziție încă 1.320 de locuri subvenționate din bugetul de stat, dar fără bursă pentru studiile de licență. Cele mai multe locuri de școlarizare s-au oferit la specializarile Limbă și Literatură (66 de locuri) și Drept (57 de locuri), Universitatea din Craiova oferind 20 de burse dintre acestea.
Universitățile care au cele mai multe burse disponibile sunt: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, la care au fost repartizate 165 de locuri fără taxă de școlarizare și fără bursă, 149 de locuri similare la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași și 112 locuri la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați. Printre cele 2.850 de locuri de școlarizare se numără și 200 de locuri fără bursă la studiile de masterat și cinci cu bursă la studiile de rezidențiat.
În cadrul învățământului preuniversitar de stat, guvernul român a pus la dispoziția absolvenților de studii gimnaziale din Republica Moldova 550 de locuri, dintre care 230 sunt fără plata taxei de școlarizare, dar cu bursă, și alte 320 de locuri fără plata taxei de școlarizare și fără bursă.Conform Protocolului de colaborare între Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului (MECTS) din România și Ministerul Educației din Republica Moldova, s-au redeschis două extensiuni: a Universității „Dunărea de Jos” din Galați în cadrul Universității „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul și a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași în cadrul Universității „Alecu Russo” din orașul Bălți.
MECTS oferă 360 de burse la extensiunea de la Cahul și 190 de burse la extensiunea de la Bălți. Cele 550 de burse oferite pentru studiile de licență vor acoperi taxele de școlarizare, iar studenții vor primi o bursă lunară din partea statului român. Pentru studiile de masterat, pentru cele două extensiuni au fost repartizate 200 de burse – 120 pentru extensiunea de la Cahul, iar alte 80 pentru cea de la Bălți.
În cadrul primei repartizări de locuri de școlarizare pentu studii de licență, tinerilor din Republica Moldova le-au fost puse la dispoziție 700 de locuri cu bursă lunară și alte 100 fără bursă – toate fiind subvenționate din bugetul de stat al României, acoperind integral taxele de școlarizare. Pentru studenții la masterat au fost oferite doar 50 de locuri cu bursă și alte 25 de burse pentru rezidențiat.
Președintele României Traian Băsescu a promis anterior că pentru anul de studii 2010-2011, acesta va oferi tinerilor etnici români din Republica Moldova până la 5.000 de burse.Conform Metodologiei de Admitere, în primul tur, Guvernul României a oferit în total 2.115 burse pentru studii liceale, de licență, masterat, rezidențiat și doctorat.
Suplimentând numărul burselor de studii cu 2.850 de locuri în cel de-al doilea tur, România a oferit anul acesta cel mai mare număr de burse acordate tinerilor din Republicii Moldova de până acum, aceasta fiind prima țară din Uniunea Europeană care oferă un număr atât de mare de burse unei alte țări.